Cine a inventat telescopul astronomic?

Te-ai întrebat vreodată cine a inventat telescopul? Dacă te gândeai cumva că inventatorul telescopului a fost Galileo Galilei, ei bine, nu el este cel care a dat lumii aceată minune a tehnologiei.

Fizicianul, matematicianul și filosoful italian a fost doar unul dintre beneficiarii acestei invenții, el fiind considerat părintele astronomiei. În jurul acestei invenții au luat naștere de-a lungul timpului multe controverse, în special în ceea ce privește anul și numele inventatorului său, iar în cele ce urmează îți vom spune cine și când a inventat, de fapt, telescopul.

Conform definiției din Dicționarul Explicativ al Limbii Române, telescopul este acel instrument optic care utilizează fenomenul reflexiei luminii pe o oglindă concavă și care este folosit în astronomie pentru observarea obiectelor îndepărtate.

Lumina colectată se concentrează într-un punct denumit focar și produce o imagine mărită. Termenul telescop are origini grecești și provine din cuvintele tele, care înseamnă depărtare, și skopien, care se traduce prin a cerceta.

Deși termenul de „telescop” face referire, de regulă, la instrumentul utilizat pentru detectarea luminii, există și telescoape moderne sensibile, care sunt concepute pentru a detecta toate zonele spectrului electromagnetic.

După principiul de funcționare există două tipuri de telescoape optice: reflector și refractor. În primul dintre acestea, imaginea observată este reflectată de o oglindă într-un sistem de lentile pentru a produce imagini mărite, în timp ce refractorul folosește refracția în lentile.

Telescopul nu este o invenție care aparține unei singure persoane, însă este un instrument care a fost supus unui continuu proces de dezvoltare la care și-au adus contribuția mai mulți inventatori și cercetători din domeniul astronomiei.

Cel mai vechi telescop funcțional a fost refractorul fabricantului de ochelari olandez Hans Lippershey, care a depus prima cerere de brevet în octombrie 1608. Acesta a descoperit că, prin plasarea la distanțe diferite față de un obiect a unei lentile concave și a alteia convexe, efectul va fi unul de apropiere.

El a ajuns la această concluzie după ce, aflându-se în atelierul său, a văzut doi copii care se jucau cu niște lentile și a observat că o moară de vânt aflată la mare depărtare se vedea prin acele lentile foarte aproape.

În anul 1609, Galileo Galilei a construit o lunetă, cu care a început cercetarea cerului, în 1609. Cu ajutorul acestui invenții, care putea mări de 20 de ori, Galilei a descoperit, între altele, inelele planetei Saturn, cele mai mari patru luni ale lui Jupiter, munți și cratere pe Lună, precum și stelele din Calea Lactee.

Numele de telescop a fost, de fapt, folosit pentru prima dată de matematicianul elen Giovanni Demisiani în anul 1611. Acesta i-a dat acest nume instrumentului realizat de Galileo Galilei, pe care mai apoi l-a prezentat la banchetul de la „Accademia dei Lincei”.

Au urmat o perioadă în care acest dispozitiv a primit o serie de îmbunătățiri, astfel că, în 1656, un alt olandez, Christiaan Huygens, avea să introducă un telescop capabil să mărească de 100 de ori.

Acest lucru a fost posibil prin creșterea distanței dintre lentile, care erau plasate în interiorul unui tub cu o lungime de șapte metri. Patru ani mai târziu avea să fie dezvoltat un telescop de 45 de metri.

În 1688, Sir Isaac Newton, unul dintre cei mai mari oameni de știință din toate timpurile, avea să inventeze telescopul reflector.

Comparativ cu telescoapele refractoare olandeze, care foloseau doar lentile pentru mărirea imaginii obiectelor zărite în depărtare, telescopul reflector al lui Newton folosea și oglinzi pentru a conferi imaginii un plus de claritate.

De asemenea, acesta conținea și o oglindă concavă care diminua distorsiunile cromatice. Instrumentul a primit numele de „telescopul newtonian”.

Patruzeci și cinci de ani mai târziu au fost descoperite lentilele acromatice, care aveau rolul de a corecta parțial erorile de culoare care apăreau din cauza lentilelor simple. Așa au apărut telescoapele refractoare mai scurte și mai funcționale.

În schimb, telescoapele reflectoare nu prezentau aceste probleme de ordin cromatic, însă aveau o altă problemă, și anume uzura rapidă a oglinzilor metalice.

Această deficiență avea să fie corectată odată cu introducerea pentru prima dată a oglinzilor căptușite cu argint, în anul 1857, iar mai târziu, în 1932, a celor căptușite cu aluminiu.

Datorită evoluției tehnologice, telescoapele din ziua de astăzi sunt ultraperformante și nu mai sunt limitate în ceea ce privește folosirea lentilelor și a oglinzilor, ele ajutându-ne să privim la cele mai îndepărtate planete, aflate la mii de kilometri distanță.

Cele mai performante telescoape ale momentului se află la Observatorul WM Keck, situat la o altitudine de 4.145 de metri, pe vârful Muntelui Mauna Kea din Hawaii, care sunt cele mai productive din punct de vedere științific.