De ce în alfabetul ebraic și arab se scrie de la dreapta la stânga
De-a lungul istoriei, majoritatea oamenilor au învățat să scrie și să citească de la stânga la dreapta, iar printre aceștia ne numărăm și noi, românii. Această modalitate este, însă diferită, în alte țări, unde este folosit un alt tip de alfabet.
În momentul de față există 12 limbi și alfabete în care scrierea și citirea se face de la dreapta la stânga. În această categorie intră limbile feniciană, siriacă, etruscă, pahlavi, aramaică sau vechile limbi turcice, precum și limbile ebraică și arabă.
De ce în alfabetul ebraic și arab se scrie de la dreapta la stânga?
Limbile ebraică și arabă sunt printre cele mai vechi de pe planetă, datând de acum circa 2.000 de ani. Ele au luat naștere din scrierea cuneiformă antică babiloniană, iar tradiția occidentală din scrierea papirusurilor egiptene antice.
Aceste limbi erau scrise uneori într-o formă hibridă, denumită scriere Boustrophedon. Această scriere se caracteriza prin faptul că paragrafele scrise de la dreapta la stânga alternau cu cele scrise de la stânga la dreapta.
De aceea, limbile din această familie începuseră să capete o formă scrisă pe vremea când nici nu exista hârtie. În antichitate, scrierea de la dreapta la stânga ajunsese să fie singura formă de scriere în perioada în care se cristaliza poporul evreu.
Istoricii spun că acest tip de scriere avea legătură cu poruncile din Torah, un termen care desemna primele cinci cărți ale lui Moise dintre cele 24 de cărți ale Tanakhului.
Cum s-a ajuns la scrisul de la dreapta la stânga
Poruncile lui Tanakh fac o diferenţă clară între folosirea mâinii stângi pentru activităţi „necurate” şi a mâinii drepte pentru activitățile „curate”.
Textele se realizau prin cioplirea în piatră, cu dalta și cu ciocanul, a unor simboluri (hieroglife), iar această modalitate de „scriere” era dificilă pentru dreptaci.
Concret, acum vreo 3.000-4.000 de an, scribului îi era mult mai ușor să țină dalta în mâna stângă (pentru precizie) și ciocanul în mâna dreaptă (pentru forță), ceea ce făcea ca cioplirea pietrei să se facă mai lesne de la dreapta spre stânga și nu invers.
Practic, pentru ca simbolurile gravate în piatră să fie cât mai vizibile, dalta trebuia înclinată spre dreapta și lovită cu ciocanul tot dinspre partea dreaptă. Astfel, literele să înşiruiau de la dreapta spre stânga înlesnind sarcina scribului.
Acest lucru era mai uşor pentru scrib (n.n. – cel care le scria), care în acest fel îşi putea odihni mai bine mâna. Nu la fel de uşor era pentru cel care trebuia să citească.
Cum cultura, scrirea și religia arabă erau strâns legate de cele ebraice, alfabetul și scrierea arabă au moștenit încă din acele timpuri scrierea și citirea inversă de la alfabetul ebraic.
Ciocanul a fost înlocuit cu pana de gâscă
Odată cu apariția hârtiei de scris, undeva prin anul 900 î.Hr., oamenii începuseră să folosească o singură mână pentru a scrie.
Mai mult decât atât, locul ciocanului a fost luat treptat de pana de gâscă, care era înmuiată într-un lichid albăstrui sau în lapte de negru de fum, care se usca pe măsură ce se scria.
Pentru ca „cerneala” să nu se întindă, scribul trebuia să țină mâna dreaptă, cea cu care scria, sprijinită pe suprafaţa care era încă nescrisă. Acest lucru nu era, însă, posibil decât dacă scribul înainta cu scrisul dinspre stânga spre dreapta deoarece numai așa mâna care era mereu în dreapta penei se sprijinea pe o suprafaţă încă nescrisă.
Ce crezi? Ți s-a părut interesant? Împarte cu prietenii tăi!