Marea Moartă – curiozități despre cea mai sărată mare
Despre Marea Moartă
Marea Moartă, situată între Israel și Iordania, este, de fapt, un lac sărat din sud-vestul Asiei. Numită și Marea Morții, Marea Sărată și Marea Lot, această mare este cel mai jos corp de apă de pe Pământ, cu cea mai joasă altitudine pe uscat.
Apa Mării Moarte este de aproximativ 10 ori mai sărată decât apa oceanică normală. Marea Moartă are suprafață de 600 km pătrați, lungimea de 50 km și o lățime maximă de 15 km.
Conține apă sărată adunată într-o depresiune joasă. Această porțiune a depresiunii Iordanului are oglinda apei la 427 m sub nivelul mării și este continuarea nordică a „Marelui rift sau Marea falie Siro-Africană”.
Nivelul apei scade în fiecare an cu aproximativ un metru, un proces care accelerează, existând pericolul de secare a mării. Concentrația sărurilor fluctuează în funcție de sezon, adâncime și temperatură dar fiind întotdeauna masivă (peste 30%) determină formarea cristalelor de sare pe țărmul mării.
Scurt istoric
Există teorii contradictorii despre formarea Mării Moarte. Cu aproximativ 3,7 milioane de ani în urmă, zona cunoscută acum sub numele de Valea râului Iordan a fost inundată în mod repetat de apa din Marea Mediterană. Apele au creat o lagună numită Laguna Sedom, care face legătura cu marea prin ceea ce se numește în prezent Valea Jezreel.
Mai târziu, în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani, pământul dintre această lagună și Marea Mediterană s-a ridicat într-o asemenea măsură, încât marea nu a mai putut inunda zona, ducând la crearea unui lac fără ieșire la mare și ocean.
Schimbările plăcilor tectonice au dus la ridicarea și coborârea podelei văii, iar clima aspră a deșertului a dus la evaporarea și micșorarea treptată a lacului, până când în cele din urmă, în urmă cu aproximativ 70.000 de ani, ceea ce a rămas a fost Marea Moartă cu altitudinea sa cea mai joasă de pe Pământ.
În pericol de dispariție
Nivelul scăzut al apei și salinitatea mare sunt explicate prin evaporarea intensă și aportul scăzut de apă dulce, existând pericolul de secare a mării, nivelul apei scăzând în fiecare an cu un metru, un proces care accelerează.
În anii 1930 marea era alimentată anual cu 1.300 milioane de m cubi, azi cantitatea de apă fiind de numai 350 milioane de m cubi anual. Motivul este că râul Iordan este folosit ca sursă de apă potabilă de către Israel și Iordania, ceea ce duce la scăderea continuă a nivelului apei.
De ce se numește Marea Moartă
Numele de „Marea Moartă” este atribuită lui Hieronymus. Înainte era numită „Marea de sare”. Numele de „Marea Moartă” nu este deloc exagerat: salinitatea ridicată face viața în apă foarte dificilă.
Organismele acvatice precum peștii și plantele pur și simplu nu pot prospera în mediul extrem de salin al Mării Moarte și a fost numită așa din cauza lipsei vieții animale și vegetale.
Există, totuși, cantități minuscule de bacterii și ciuperci microbiene în apă. Din cauza climei sale deșertice, zona înconjurătoare este, de asemenea, sterilă, cu un deficit de plante și animale în regiunea din apropiere.
Curiozități despre Marea Moartă
- Conținutul ridicat de sare și minerale din Marea Moartă face ca acest corp de apă are proprietăți puternice de vindecare. Este o destinație populară pentru tratarea problemelor pielii, cum ar fi acneea, psoriazisul și celulita, precum și durerile musculare și artrita. Marea Moartă este, prin urmare, cel mai mare spa gratuit de pe Pământ, atrăgând atât turiști, cât și localnici.
- Legenda Cleopatrei: Apele sale vindecătoare erau căutate încă din timpurile biblice. Irod cel Mare, care a domnit între 37 și 4 î.Hr., a construit una dintre primele stațiuni balneare din lume de-a lungul țărmurilor sale. Potrivit legendei, Cleopatra iubea apa din Marea Moartă și folosea produsele acesteia ca parte a regimului ei de frumusețe.
- Nivelurile ridicate de sare din Marea Moartă fac ca oamenii să poată pluti cu ușurință pe suprafața ei datorită flotabilității sale naturale. A te plimba ca o plută nu este doar o experiență distractivă, ci și o modalitate grozavă de a te relaxa după ce ai văzut alte obiective turistice de top ale Iordaniei și Israelului.
- Băile de soare la Marea Moartă prezintă un risc mai mic de arsuri solare decât alte destinații. Acest lucru se datorează locației sale sub nivelul mării, deoarece razele UV dăunătoare sunt filtrate prin trei straturi naturale. Acestea includ un strat suplimentar atmosferic, un strat de evaporare deasupra Mării Moarte și un strat gros de ozon.
- Deși Marea Moartă este una dintre cele mai populare destinații turistice din Israel, ea dispare într-un ritm alarmant. Nivelul suprafeței sale scade cu mai mult de un metru în fiecare an și are doar jumătate din lungimea de acum un secol. Acest lucru este cauzat de faptul că apa este deviată din râul Iordan și extrasă pentru dezvoltări din apropiere. Cu toate acestea, Israelul și Iordania au semnat un acord în 2015 pentru a investi 9 milioane de dolari pentru a-și stabiliza nivelul apei. Deci, cu siguranță există o speranță pentru această minune naturală.
Ce crezi? Ți s-a părut interesant? Împarte cu prietenii tăi!