Alcatraz - cea mai de temut închisoare din istorie
Cu mult timp înainte de a deveni faimoasa închisoare de maximă securitate, Alcatraz era o insulă pustie, pe care amerindienii o evitau, crezând că este bântuită de spirite malefice. Aceştia, cunoscuţi sub denumirea de Ohlone foloseau insula ca loc de pedeapsă, unde îi trimiteau pe cei care încălcau regulile tribului.
Primii europeni care au vizitat insula au fost spaniolii. În 1775, exploratorul Juan Manuel de Ayala a fost primul care a străbătut golful San Francisco şi care a denumit una dintre cele trei insule „Isla de los Alcatraces” sau „Insula pelicanilor”.
Mai târziu, numele a fost scurtat la ceea ce ştim astăzi drept Alcatraz. Când spaniolii şi-au început expediţiile în sudul Californiei, mulţi dintre membri tribului Ohlone utilizau insula ca ascunzătoare, pentru a evita creştinarea impusă de europeni.
Primul proprietar înregistrat al insulei a fost Julian Workman, care a fost desemnat în iunie 1846, de către guvernatorul mexican Pio Pico, să construiască un far. În 1848, la sfârşitul războiului dintre americani şi mexicani, California, împreună cu insula, au devenit proprietăţi ale Statelor Unite.
La începutul anilor 1860, când a izbucnit Războiul Civil, Alcatraz a servit drept loc de protecţie şi depozitare al armelor de foc pentru arsenalul San Francisco.
Realizând poziţia sa strategică pentru golf, pe cetate a început să fie construită o fortăreaţă şi, deasemenea au fost amplasate unsprezece tunuri.
În timpul războiului, pe insulă erau trimişi simpatizanţii Confederaţiei. În 1868, după ce au terminat de construit închisoarea din cărămidă, aceasta a fost desemnată în mod oficial să servească drept loc de detenţie pe termen lung pentru prizonierii militari.
Din 1909 până în 1911, a fost construită o nouă închisoare, îmbunătăţită. Noua clădire, care mai târziu este cunoscută ca „The Rock”-„Stânca”, a fost realizată chiar de către prizonieri.
Insula a stat sub jurisdicţia armatei Statelor Unite din 1850 până în 1933, când a fost transferată în proprietatea Departamentului de Justiţie, fiind folosită de către Biroul Federal al Penitenciarelor.
Atunci a fost luată decizia ca Alcatrazul să devină închisoare federală de maximă securitate, cu privilegii minime acordate celor mai periculoşi deţinuţi de pe teritoriul american.
Primii prizonieri au fost aduşi în 1934, încătuşaţi şi păziţi de către agenţi FBI. Primul director al închisorii a fost James A. Johnston, care a condus instituţia cu o mână de fier până în 1948. A fost păstrată o tăcere absolută din partea autorităţilor închisorii, iar prezenţa presei era interzisă.
Personalul închisorii număra în jur de 150 de oameni iniţial, care locuiau împreună cu familiile lor pe insulă. De regulă erau ţinuţi 250 de condamnaţi, fiecare având propria celulă.
Cu toate că este cunoscută ca fiind „Insula Diavolului”, mulţi prizonieri îşi doreau să fie transferaţi acolo, condiţiile de trăi fiind mai mult decât decente.
La Alcatraz, prizonierii aveau patru drepturi: mâncare, îmbrăcăminte, adăpost şi îngrijire medicală. Orice alt privilegiu trebuia câştigat:muncă fizică, corespondenţa cu familia, vizite ale rudelor, accesul la biblioteca penitenciarului, activităţi precum pictatul sau sculptura.
În momentul când conducerea închisorii credea că un prizonier nu mai reprezintă o ameninţare, acesta era trimis în altă închisoare federală pentru a termina restul pedepsei.
Din 1934 până în 1939, la Alcatraz a fost închis cel mai faimos gangster, Al Capone. Au urmat George Kelly, poreclit după arma lui preferată, „Machine Gun”-„Mitralieră”, şi Alvin „Creepy” Karpis, inamic puplic numărul 1, din 1936 până în 1962.
Până în 1963, au existat 14 tentative de evadare, ce au implicat 36 de oameni, dintre care 23 au fost prinşi, 6 au fost împuşcaţi mortal, 2 s-au înecat, iar restul se presupune că s-au înecat şi ei în mare.
Alcatraz a fost închisă în 1963 de către Robert F. Kennedy, din cauza costurilor ridicate pe care le presupunea transportul proviziilor pe insulă. În 1969, un grup de amerindieni au revendicat insula, până în 1971, când au fost evacuaţi de către autorităţi. În prezent, insula este deschisă vizitatorilor.
Ce crezi? Ți s-a părut interesant? Împarte cu prietenii tăi!