Legea DETAŞĂRII – Iată cum obţii tot ce îţi doreşti

Legea detașării spune că pentru a realiza ceva în Universul fizic, ar trebui să te detașezi de ceea ce îţi dorești să realizezi. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să renunți la intenția de a-ți realiza dorința. Nu renunţi nici la intenție, nici la dorinţă, renunți să te atașezi de rezultat. Doar atunci vei obține ceea ce-ţi doreşti.

Pe de altă parte, la baza atașării stau frica şi sentimentul de nesiguranță – iar necesitatea de încredere reiese din necunoașterea propriului Eu.

Sursa de bogăție şi abundentă în lumea fizică este – propriul eu. Este conștiința care știe cum să-ţi satisfacă orice necesitate. Toate celelalte – sunt doar simboluri: automobilele, casele, banii, îmbrăcămintea, avioanele. Simbolurile sunt tranzitorii: ele vin și pleacă. Goana după simboluri creează anxietate, iar în cele din urmă ajungeți la goliciune, pentru că schimbați propriul Eu pe simboluri.

Anunţ

Ce crezi? Ți s-a părut interesant? Împarte cu prietenii tăi!

Anunţ

Te-ar putea interesa și acestea

Cum să-ți găsești vocația? Aceste 5 exerciții îți vor fi de ajutor!

Tehnici eficiente de relaxare
Tehnici eficiente de relaxare
Femeia care a fost singură mult timp, va deveni cea mai fericită. Iată 7 Argumente!

Cauți armonia și liniștea sufletească? Urmează aceste 10 sfaturi simple și eficiente.

Câteva idei cu care să-ți alungi plictiseala

6 proverbe înțelepte după care se ghidează italienii în relații.

Care a fost prima civilizație din istorie?

Înfruntă frica direct: exerciții ”înspăimântătoare” pentru a combate fobia socială

O tehnică simplă, dar eficientă, care te va ajuta să faci față anxietății

Cine a fost Hipocrate și ce rol a avut în medicină?

Curiozități despre viața și domnia Ecaterinei cea Mare a Rusiei

Este adevărat că folosim doar 10% din creier?

Ce este exorcizarea? Spirite malefice sau probleme psihice?

Citate celebre despre război rostite de Einstein, Churchill sau Plato

11 Curiozităţi despre vise
11 Curiozităţi despre vise
Stăpânii mărilor - 5 lucruri despre lumea fascinantă a vikingilor

Care sunt cele mai vechi civilizații din istoria omenirii

Cele mai ciudate obiceiuri ale femeilor din triburi