10 calităţi ale copiilor crescuţi de mame puternice

La o vârstă fragedă, este dificil să realizezi că ai o mamă puternică. Începi să înțelegi acest lucru după valorile pe care ţi le-a insuflat atunci când ai început să te maturizezi. Cel mai importat lucru pe care ţi-l poate transmite – este puterea, pe care ea însăși o deține. Însă sunt şi alte valori la fel de importante:
Anunţ

Ce crezi? Ți s-a părut interesant? Împarte cu prietenii tăi!

Anunţ

Te-ar putea interesa și acestea

Care a fost prima civilizație din istorie?
Înfruntă frica direct: exerciții ”înspăimântătoare” pentru a combate fobia socială
O tehnică simplă, dar eficientă, care te va ajuta să faci față anxietății
Cine a fost Hipocrate și ce rol a avut în medicină?
Curiozități despre viața și domnia Ecaterinei cea Mare a Rusiei
Este adevărat că folosim doar 10% din creier?
Ce este exorcizarea? Spirite malefice sau probleme psihice?
Citate celebre despre război rostite de Einstein, Churchill sau Plato
11 Curiozităţi despre vise
Stăpânii mărilor - 5 lucruri despre lumea fascinantă a vikingilor
Care sunt cele mai vechi civilizații din istoria omenirii
Cele mai ciudate obiceiuri ale femeilor din triburi
Curiozități uimitoare despre Hitler
Curiozitati despre corpul uman
10 curiozități despre Leonardo da Vinci, geniul care scria „în oglindă”
8 Trucuri psihologice pentru cei anxioși și neliniștiți
7 motive pentru care unele femei sunt atrase de bărbați care le provoacă suferință
5 moduri simple de a deveni o persoană încrezătoare. Aplică-le și schimbă-te în direcția bună.