7 interdicții pe care i le poți explica copilului în alt mod

Unul dintre cele mai importante sfaturi ale psihologilor este: ”Încercați să eliminați negările din sfaturile sau cererile adresate copiilor.”

Experții sunt siguri că frazele care încep cu prepoziția „nu” sunt foarte dificile pentru copii. Problema este că micuțul trebuie să prelucreze dublu informațiile. Adică, atunci când îi spui „Nu poți face”, el însușește asta și așteaptă continuarea frazei, despre ceea ce poate face. Iar ea nu urmează. De aceea, toate interdicțiile trebuie prezentate într-un mod pozitiv. Adică, în loc să te concentrezi asupra celor interzise, spune-i ce nu ești împotrivă să facă.

Anunţ

Ce crezi? Ți s-a părut interesant? Împarte cu prietenii tăi!

Anunţ

Te-ar putea interesa și acestea

Care a fost prima civilizație din istorie?
Înfruntă frica direct: exerciții ”înspăimântătoare” pentru a combate fobia socială
O tehnică simplă, dar eficientă, care te va ajuta să faci față anxietății
Cine a fost Hipocrate și ce rol a avut în medicină?
Curiozități despre viața și domnia Ecaterinei cea Mare a Rusiei
Este adevărat că folosim doar 10% din creier?
Ce este exorcizarea? Spirite malefice sau probleme psihice?
Citate celebre despre război rostite de Einstein, Churchill sau Plato
11 Curiozităţi despre vise
Stăpânii mărilor - 5 lucruri despre lumea fascinantă a vikingilor
Care sunt cele mai vechi civilizații din istoria omenirii
Cele mai ciudate obiceiuri ale femeilor din triburi
Curiozități uimitoare despre Hitler
Curiozitati despre corpul uman
10 curiozități despre Leonardo da Vinci, geniul care scria „în oglindă”
8 Trucuri psihologice pentru cei anxioși și neliniștiți
7 motive pentru care unele femei sunt atrase de bărbați care le provoacă suferință
5 moduri simple de a deveni o persoană încrezătoare. Aplică-le și schimbă-te în direcția bună.